CONSILIUL LEGISLATIV

Aviz nr.564  / 2017

Dosar nr. 561 / 2017

 

AVIZ

referitor la propunerea legislativă privind biletele de valoare care pot fi acordate angajaților

 

Analizând propunerea legislativă privind biletele de valoare care pot fi acordate angajaților, transmisă de Secretarul General al Senatului cu adresa nr.B266 din 21.06.2017,

 

CONSILIUL  LEGISLATIV

 

În temeiul art.2 alin.1 lit.a) din Legea nr.73/1993, republicată și art.46(2) din Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului Legislativ,

Avizează favorabil propunerea legislativă, cu următoarele observații și propuneri :

1. Propunere legislativă are ca obiect de reglementare modul de acordare a biletelor de valoare angajaților, în condițiile și cu excepțiile prevăzute de Legea nr.227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare.

Totodată, prin proiect se dorește, pe de o parte, unificarea legislației în vigoare privind biletele de valoare acordate angajaților (urmând a se abroga actualele reglementări în domeniu) iar pe de altă parte, introducerea altor tipuri de bilete de valoare, precum tichetele pentru sport și tichetele culturale.

În raport cu conținutul său normativ, propunerea legislativă se încadrează în categoria legilor ordinare, întrucât domeniul vizat nu este rezervat legilor organice, iar în aplicarea dispozițiilor art.75 alin.(1) din Constituția României, republicată, prima Cameră sesizată este Senatul.

2. Deoarece aplicarea prevederilor prezentului proiect are implicații asupra bugetului de stat, devin incidente dispozițiile art. 111 alin.(1) teza a doua din Constituția României, republicată, fiind obligatorie solicitarea unei informări din partea Guvernului.

3. Ca observație de ordin general asupra soluțiilor preconizate în

prezenta propunere legislativă, semnalăm că, potrivit dispozițiilor art.31 din Legea nr.24/2000, republicată cu modificările și completările ulterioare, instrumentul de motivare trebuie să cuprindă secțiuni distincte privind impactul financiar asupra bugetului general consolidat, impactul asupra sistemului juridic, subliniind implicațiile asupra legislației în vigoare, consultările derulate în vederea elaborării prezentei propuneri, precum și măsurile de implementare, respectiv modificările instituționale pe care le presupune aplicarea noului act normativ.

Semnalăm că, uneori limbajul folosit nu este suficient de clar și de aceea, unele exprimări ar trebui reformulate. A se vedea în acest sens, exprimări de genul: „modul de acordare și de utilizare a avantajelor care pot fi acordate (art.1)”, „se emit de către unități emitente (art.4)”, „beneficiarii sunt unul dintre părinți (art.8 alin.(2))”.

De asemenea,  se reține faptul că doar anumite articole (art.1, 6 – 8, 10, 12, 14, 15 și 17), au o denumire marginală, spre deosebire de celelalte articole care nu au o astfel de denumire. Este necesar să se procedeze în mod unitar în cazul tuturor articolelor.

Totodată, menționăm că în proiect se folosește expresia „societăți comerciale”, deși potrivit prevederilor art.77 din Legea nr.76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr.134/2010 privind Codul de procedură civilă, această expresie nu mai este de actualitate.

Semnalăm că suma acordată biletelor de valoare care se acordă sub forma tichetelor în cuantumul redat prin sintagma „de până la” (art.9, 11, 13), ar trebui revăzută, întrucât ar putea genera discriminări între beneficiari. Astfel, nefiind stabilit un cuantum exact care trebuie acordat pentru un anumit tip de bilet de valoare, s-ar putea ajunge în situația în care angajatorii să acorde respectivul tip de bilet de valoare în cuantum diferit.

4. Semnalăm faptul că reglementarea diferitelor forme de bilete de valoare nu se face în ordinea în care acestea sunt menționate la art.2 alin.(1). Sugerăm ca reglementarea și prezentarea tipurilor de bilete de valoare să se facă în ordinea în care au fost enumerate.

5. La art.5 alin.(2), pentru o informare completă asupra Legii nr.98/2016, după titlul acesteia se va introduce sintagma „cu modificările și completările ulterioare”.

6. La art.6 alin.(2), deoarece nu este suficient de clar textul, sugerăm reanalizarea și reformularea acestuia.

7. Referitor la tichetele de creșă, tichetele pentru sport și tichetelor culturale, suma care se acordă este reglementată în cadrul unor articole distincte (a se vedea art.9, 11 și 13), spre deosebire de tichetele de masă, tichetele cadou, precum și voucherele de vacanță, în cazul cărora suma care se acordă este prevăzută în cadrul unor alineate ale articolului. Sugerăm adoptarea unei soluții unitare pentru toate situațiile.

8. La art.9, 11, 13 și unde mai este cazul, propunem ca expresia „Suma pentru care se acord㔠să fie înlocuită prin expresia „Suma care se acordă sub forma”.

9. La art. 10 alin.(3) lit.b), pentru o informare completă asupra Legii nr. 95/2006, după titlul acesteia se va introduce sintagma „republicată, cu modificările și completările ulterioare”.

10. La art.14 alin.(1) și (4), propunem înlocuirea sintagmei „petrecerea concediului de odihn㔠cu sintagma „efectuarea concediului de odihnă”.

La alin.(6), norma de trimitere la alin.(3) nu este corectă, deoarece la respectivul alineat nu sunt prevăzuți operatori economici.

Din același motiv, aceeași observație este valabilă și pentru alin.(7) în ceea ce privește normele de trimitere la alin.(2).

Ca urmare, se impune reanalizarea și revederea normelor de trimitere.

11. La art.15 alin.(1) lit.d), pentru un spor de rigoare în exprimare, sintagma „Refuzul justificat poate interveni dacă există bănuieli întemeiate ...” trebuie înlocuită cu expresia „Refuzul este justificat dacă există bănuieli întemeiate ...”.

Pentru asigurarea uniformității în reglementarea domeniului contravențiilor, propunem ca la art.15 alin.(2) să fie utilizată formula consacrată în cazul normei de completare cu dispozițiile Ordonanței Guvernului nr.2/2001:

„(2) Contravențiilor prevăzute la alin.(1) le sunt aplicabile dispozițiile Ordonanței Guvernului nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.180/2002, cu modificările și completările ulterioare”.

12. La art.17,  semnalăm că expresia „sumele pentru care acordă biletele de valoare” nu este corectă din punct de vedere al exprimării. Propunem revederea acesteia.

13. La art.18 precizăm că denumirea „Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice” nu mai este de actualitate, titulatura actuală fiind Ministerul Muncii și Justiției Sociale. Este necesar a se face corecția respectivă.

14. La art.19, pentru rigoarea exprimării, propunem eliminarea sintagmei „adoptării și”.

15. La art.20 lit.b), în titlul Legii nr.193/2006, sintagma „și tichetelor de creș㔠se va reda sub forma „și a tichetelor de creșă”.

La lit.c), pentru o informare completă asupra evenimentelor legislative suferite de actul normativ preconizat a se abroga, înaintea sintagmei „cu modificările și completările ulterioare” se va introduce sintagma „aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.94/2014”.

 

PREȘEDINTE

 

dr. Dragoș  ILIESCU

 

București

Nr.